Istanbul capitala savorilor orientale : cu avion din Bucuresti

 


Exemplu de pret : 
736 Euro / 2 persone / camera dubla / 4 nopti / cu mic dejun

Pentru plecarea in 3.11.2021 

* Oferta este valabila doar pentru Seniori ( persoane ce au cel putin 55 ani )
Nota : este suficient ca cel putin unul din ocupantii camerei sa aiba 55 ani 

Prețul final include
  • • Bilet de avion București- Istanbul – București (orarul se poate schimba)
  • • transfer aeroport-hotel-aeroport
  • • 4 nopți de cazare la hotel de 4*
  • • 4 mic dejun
  • • ghid local în ziua 2
  • • croazieră pe Bosfor
  • • gustare tradițională (kebab, ayran, baclavale) și înghețată turcească (dondurma) în ziua 2
  • • covrig cu susan și ceai în ziua 4
  • • asistență turistică din partea agenţiei pe traseu
  • Taxe aeroport
Prețul final nu include
  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oraș* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale
  • Excursiile opționale
  • Transportul în Istanbul și la obiectivele turistice
  • Asigurare Covid (storno + medicala)

Itinerariu
  • 03.11.2021
    Ziua 1. Bucuresti – Istanbul

    Prezentare in Aeroportul Bucuresti Otopeni se face in functie de orarul de zbor. Dupa aterizare, imbarcare in microbuzul de transfer pentru deplasare la hotel. Cazare la hotel de 4*. Program liber la dispozitia turistilor. Seara intalnire cu grupul sosit cu autocarul din Romania

  • 04.11.2021
    Ziua 2. Istanbul – Palatul Topkapi, Sf. Sofia, Moscheea Albastra

    Günaydın! (Buna dimineata!) Mic dejun. Chemarea muezinului trezeste orasul, pana si cel mai obosit calator uita de confortul cald si pufos al asternutului si incepe sa-si imparta in gand orele pe obiective, muzee si bazaruri de vizitat.
    Dupa micul dejun, mergem la pas spre Sultanahmet, vechiul oras Constantinopole, explorand strazile inguste cu ale lor case imbracate in lemn de stejar, pe acoperisurile carora zarim din cand in cand siluetele zvelte ale pisicilor ciacare. Privelistea te fura oriunde te-ai intoarce, palate monumentale, minarete silfide ce brazdeaza norii incita privirea. Vechea resedinta a sultanilor otomani, Palatul Topkapi, (astazi muzeu) este primul obiectiv unde intram. Complexul cuprinde mai multe cladiri care aveau fiecare un rol bine definit in viata opulenta la curtea sultanului si gradini luxuriante prin care odinioara se plimbau concubinele regale insotite de eunuci. In muzeu, intr-o companie selecta, se afla expusa si sabia lui Stefan Cel Mare, alaturi de Toiagul lui Moise, turbanul lui Avraam (Abraham) si cel al lui Iosif.
    La doar cateva minute de mers, ajungem la Catedrala Sf. Sofia (Aya Sofya) reper istoric, religios si cultural, capodopera arhitecturala ce atrage milioane de vizitatori in fiecare an. In complexul muzeal se afla si mormintele sultanilor Mehmet III, Selim II, Murat III, Ibrahim I si Mustafa I.

    Moment de ragaz:
    Istanbul este, pe de o parte, orasul cladirilor monumentale cu toata incarcatura istorica, iar pe de alta capitala savorilor, gusturilor si deliciilor ce-ti lasa gura apa. Si ca sa fie caruselul senzatiilor complet, ambientul sonor este ca un cadou neasteptat. Chemarea melodioasa la rugaciune a muezinilor opreste timpul in loc. Dupa cateva minute, muzica vioaie a duduk-ului, a kamanchei si a blul-ui cu ale lor inflexiuni catifelat-orientale ne insotesc in drumul nostru spre un restaurant local cu meniu traditional turcesc din care nu vor lipsi kebabul, ayran-ul si baclavalele.
    Nu poti spune ca ai fost in Istanbul daca nu ai vizitat Moscheea Albastra, probabil si cel mai fotogenic edificiu din Turcia. Respectand obiceiul local, ne descaltam si ne luam pantofii cu noi in plasele special puse la dispozitia vizitatorilor. Monument si loc de rugaciune deopotriva, Moscheea si-a castigat renumele dupa mozaicul superb, predominant albastru, fiind considerat un simbol al Turciei. Domurile sale in cascada si cele 6 minarete zvelte il fac unic in toata lumea Islamica. La cateva minute de mers descoperim Hipodromul, construit de imparatii bizantini pentru a se distra si a distra poporul. De vazut Obeliscul Egiptean, Fantana lui Wilhelm II, Coloana Serpuita si Coloana lui Constantin Porfirogenetul. Loc de poze si… 

    Moment de ragaz:
    Incearca fish kebabul in micul port de langa Podul Galata. Ti se vor servi macrou proaspat, prajit direct in barca si paine calda, iar restul de ingrediente ti le adaugi chiar tu din vasele insirate pe tarabele de pe faleza. Alaturi, nu este exclus sa fii atras de midii umplute cu orez, stropite cu zeama de lamaie. Un deliciu caruia putini i se pot opune.
    Seara ne prinde pe mare, in Stramtoarea Bosfor, fiind pasageri pe un vas de croaziera. Ai ocazia sa admiri impunatoarele palate si moschei din Sultanahmet, frumoasele cladiri de pe cele doua maluri si raidul de barci de pescari care ies in larg spre Marea Marmara pentru alte capturi imbelsugate. 
    Ne intoarcem la hotel. (Cazare in Istanbul). İyi geceler! (Noapte buna!)

  • 05.11.2021
    Ziua 3. ISTANBUL - Insula Buyukada (Insula Printului)

    Turul insulei incepe dupa micul dejun. Faceti o croaziera pe Marea Marmara pana la Insulele Printului, acum un loc popular, cu plaje nisipoase si frumoase, case vechi de lemn otomane. Faceti un tur de relaxare pe strazile linistite, inguste ale insulei, cu trasuri trase de cai. Veti avea timp sa va relaxati sau sa explorati in timpul liber. Pranzul este, de asemenea, inclus la un restaurant local.

  • 06.11.2021
    Ziua 4. ISTANBUL – Palatul Dolmabahce – Marele Bazar

    Mic dejun. De departe cel mai frumos oras din lume, Istanbul ocupa cu aroganta cate o palma de pamant pe doua continente - Europa si Asia. Pe malul european nu departe de podul peste Bosfor se afla Palatul Dolmabahce. Simbol al autoritatii si grandorii imperiului otoman timp de secole, palatul este astazi un obiectiv pe care nu il rateaza niciun vizitator, in drum spre cartierul Ortakoy, faimos pentru localurile, terasele si cluburile de noapte exclusiviste. Dupa vizita la Dolmabahce ne indreptam spre Marele Bazar, dar mai intai…

    Moment de ragaz:
    Savureaza o inghetata turceasca veritabila, pe care o poti lua din mai multe tentative de la vanzatorul ambulant, pus pe sotii, jongland cu cornetul plin de delicioasa crema ca un adevarat prestidigitator. Inghetata turceasca are o textura elastica si gumoasa si o aroma speciala data de salep, un ingredient pudra obtinut din bulbii unui anumit soi de orhidee, dar si de mastic, o rasina obtinuta din arborele de mastic. Este atat de densa si de lipicioasa, incat uneori se consuma cu furculita si cutitul. Inghetata turceasca se topeste mult mai greu decat cea obisnuita, iar adevaratii iubitori de inghetata spun ca trebuie sa mananci dondurma cel putin o data in viata.
    Pranzul dupa inghetata va fi doar o introducere sumara a celui mai important obiectiv din aceasta zi, Marele Bazar. Practic, acesta reprezinta inima orasului, si indiferent cat de pregatit ai fi, vei simti instant cum pulsul tau accelereaza. Cel mai mare complex comercial acoperit din lume se intinde razant pe zeci de alei si te copleseste cu abundenta si diversitatea de marfuri, de la fructe confiate si fire de matase, la cele mai luxuriante obiecte de podoaba si bijuterii dar si cafenele si tarabe cu diverse delicii, mai putin dulci.
    Mai bine de cinci secole, in acest oras, in special seara, se danseaza si se trage din narghilea. Aceasta e surpriza zilei - o seara traditionala turceasca unde vom urmari spectaculosul dans al dervisilor rotitori, la un restaurant cu bucate traditionale turcesti si inevitabilul ceai aromat. (optional 40 euro/pers.)
    Este, poate, punctul terminus al traseului turistic din Istanbul, dar experienta ramane una plina de savoare si de emotii mixte.

  • 07.11.2021
    Ziua 5. Istanbul - Bucuresti

    Mic dejun. Hosçakal, görüsürüz...! (La revedere, pe curand...!) Lasam in urma orasul care se intinde pe 2 continente si ne indreptam spre casa. La ora 12.00 avem transfer de la hotel spre aeroport pentru zbor la Bucuresti. Sosire in Bucuresti in jurul orelor 18.10.

Excursii optionale

•   Insula Printului – 40 euro/pers;
•   Seara turceasca – 35 euro/pers;
•   Bosfor by night – 50 euro/pers;
•   Acvariu – 40 euro/pers

Vă stăm la dispoziție pentru rezervare